Sectie de terapie intensiva.

Se misca din ce in ce mai greu.Bratele si-au pierdut din putere,iar picioarele tarandu-se,starnesc praful,care la randul lui impiedica ochii sa vada.Se-aude cum strange din dinti de durere.Abea mai respira.Si,totusi:
E nevoita sa vada cum se mai stinge un fiu,s-asculte plansul unei fiice si sa-nsemneze urme de zambete ramase pe fata vreunui copilas.
De ce sa fie mereu amprenta ei,pe miliardele de arme?De ce sa numeroteze razboaiele?
Piloteaza si-acum avioanele mortii,aseaza cruci pe soselele reci si-o vezi uneori cautand ce-a mai ramas dupa ce s-au linistit apele.
Se teme sa mai auda vreun diagnostic,sa caute bunicii in azilul de noapte si-apoi sa spuna povesti intr-o casa de copii.
Ar vrea sa uite ce-nseamna : durerea,,plansul,rautatea,minciuna si trecerea timpului.
Nu poate sa mai priveasca in sus.Cu capul plecat,asteapta.
As vrea sa-i masor tensiunea arteriala.
Poate atunci ma veti crede ca: traim,intr-o lume,pe moarte..

P.S: Raspunsul "cartelei" la intrebarea zilnica: "Ce faci?"...a trezit inspiratia pentru cuvintele mai sus asezate.Zilnic,motive noi:s-o respect!